PREDICI

Fapte 10:33/b

In Biblie avem predici-model.   Predica lui Iona care a fost trimis la Ninive este scurtă, dar cu un rezultat mare.  Predica lui Petru în ziua Cincizecimii este plină de putere.  Predica lui Pavel pe Areopag, în faţa filozofilor atenieni este plină de înţelepciune (Fapte 17:22-31).
Dar Biblia ne învaţă nu numai cum trebuie să predicăm ci şi cum trebuie să ascultăm.  Peste Israel au venit o mulţime de nenorociri deoarece nu au ascultat mesajele lui Dumnezeu.
Isaia 28:9-10, ei se plângeau că este prea multă învăţătură.  Plângerea aceasta este frecvantă şi prin adunările zilelor noastre.  Oamenii preferă cântări, programe artistice, părtăşie de tipul cluburilor pe vârste, preocupări, comune.
Ieremia 7:8-14, exista ascultare fără să se facă cele ce au fost învăţaţi.  {i din acestea avem în zilele noastre.  Vine marele predicator “X” şi mergem cu toţii să-l auzim, dar de făcut nu facem nimic, deoarece nu avem timp că mâine vine “Y” şi mergem cu toţii să-l auzim şi pe el.  Bisericile noastre sunt pline de “auzitori” în loc de “ascultători”; ascultarea presupune punerea în practică a ceea ce auzim.
Zaharia 7:8-14, nepăsare faţă de cuvânt (în special versetul 11).  Să tot vorbească Dumnezeu că nouă şi aşa nu ne pasă.  Ne împietrim inima şi ne astupăm urechile…
Maleahi 2:1,2, neslăvirea lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său.  Alergarea la oameni şi la cuvântul lor.  Ne legăm de oameni în loc să ne legăm de Dumnezeu.  {i apoi când unul dintre oamenii în care ne-am pus încrederea cade, sau se duce undeva, ne prăbuşim şi noi.

Domnul Isus Cristos ne spune să “luăm seama la CE auzim” (Marcu 4:24).  Nu este totuna ce mănânci.  Evanghelia  pe care o asculţi trebuie să fie de origine divină.  Nu avem nevoie de învăţături de origine omenească, nici de oameni treimişi de propria lor voinţă: avem nevoie de oameni ai lui Dumnezeu care să fie trimişi de Domnul şi care să aibă mesajul Domnului.
De asemenea, Domnul Isus a spus să “luăm seama la FELUL CUM ascultăm” (Luca 8:18).  Pe învăţătorul Legii Isus l-a întrebat două întrebări fundamentale oricărui urmăş al lui Isus: CE este scris în Lege, şi CUM citeşti în ea (Luca 10:25,26).
Astfel, din Biblie poţi citi numai ce-ţi place.  Iţi plac numai promisiunile Domnului că ele te înalţă şi te fac să te simţi bine.  Poruncile lui nu te interesează; poate crezi că ele sunt numai pentru misionari şi păstori.  Apoi poate că citeşti Cuvântul pe sărite.  Sau poate îl citeşti cu indiferenţă.   Sau îl citeşti să vezi ce se cere de la alţii.    Unii îl citesc numai ca să poată să ştie ce să predice altora.  Ei nu-şi citesc şi lor.
Celor 7 biserici din Apocalipsa, Domnul le spune în repetate rânduri că “cine are urechi de auzit să asculte” (2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22).
Atitudinea ascultării este importantă.    Se spune că undeva la o şcoală directorul a repartizat trei clase de câte 30 de elevi fiecare la trei profesori.  Primului i s-a spus că clasa lui a fost selecţionată special şi conţine numai elevi superinteligenţi şi foarte dotaţi.  Celui de-al doilea i s-a spus că clasa lui este o clasă cu elevi obişnuiţi, de inteligenţă medie.  Celui de-al treilea i s-a spus că în clasa lui sunt numai elevi foarte slabi.  Acum, trebuie să înţelegem că elevii celor trei clase nu au fost selecţionaţi în nici un fel, ci erau clase cu elevi obişnuiţi.
La sfârşitul anului şcolar, 90% din elevii primei clase aveau medii de peste 9; 50% din elevii clasei a doua aveau medii peste 9, şi abia 10% din elevii clasei a treia aveau medii peste 9.  De fapt, 40% din elevii ultimei clase au rămas corigenţi.  Ce a produs diferenţa?  Atitudinea  profesorilor faţă de elevi.  Atitudinea noastră este deci importantă.

Să ne uităm acum împreună la modelul ascultătorilor pe care ni l-a lăsat Dumnezeu în textul citat mai sus.  Ei ascultau

1. Cu hotărâre: acum dar. Corneliu era un om bun dar căruia îi lipsea încă ceva.  Petru urma să îi spună ceea ce îi mai trebuie.  Cei mai mulţi dintre creştini sunt atât de plini de ei înşişi şi atât de fascinaţi de ceea ce au încât nu îi mai interesează ce le lipseşte.  Corneliu a fost din altfel de material.  Pentru el există mai mult şi mai bine.  Ceea ce urma era mai bine şi mai bun decât ceea ce a fost în trecut.  De aceea  Corneliu este hotărât să vadă ce are Petru de spus atât de important încât a fost nevoie ca un înger al Domnului să vină la el în vedenie.  Milosteniile sale au fost bune; religiozitatea sa era de invidiat.  Rugăciunile sale ne-ar lăsa de ruşine şi pe noi.  Dacă toate acestea erau aşa de bune, dar Dumnezeu avea ceva şi mai bun, Corneliu este absolut hotărât să schimbe ceea ce este bun cu ceea ce este mai bun.
Momentul venirii lui Petru la el în casă este unic;  Corneliu ar vrea să spună: “Acum ori niciodată”.

2. Ei ascultă cu punctualitate: toţi suntem aici. Punctualitatea lor ne face de ruşine adesea.  Noi venim când putem şi nici nu ne pasă dacă întârziem.  Corneliu i-a adunat pe toţi cei din raza lui de influenţă din timp (10:24).  Nimeni nu intra târziu, să deranjeze predica sau rugăciunea.  Nota adunărilor noastre este dată de obicei la început.  Nu ne caracterizează aceea anticipare de care vorbeşte David în Psalmul 122:1.

3. Ei ascultau cu unitate: toţi… să ascultăm. Ei nu erau toţi la un loc doar cu prezenţa trupurilor lor.  Ei erau acolo cu toate inimile lor deschise.  Nu a venit nimeni cu un alt interes la adunare.  Nu a venit să-şi vândă marfa, nu a venit să mai vadă cine ce şi-a mai cumpărat, care cât s-a mai îngrăşat, nici să bârfească pe cutare.  Ei toţi, au venit să asculte.

4. Ei ascultau cu devotament: înaintea lui Dumnezeu. In faţa Domnului nu poţi să vii cum crezi tu de cuviinţă.  Lui Moise i s-a cerut umilinţă în prezenţa Domnului (Ex 3:5,6,11).  Domnul Isus a spus că avem nevoie şi de sinceritate (Luca 8:17, 18a).  Noi trebuie să venim cu inimile deschise şi lăsate la îndemâna lui Dumnezeu ca să vadă ce este în ele şi să opereze schimbările necesare pentru a fi asemănători Lui.

5. Ei ascultau cu atenţie: să ascultăm. Nu doar să auzim.  Nu să vedem numai ce se întâmplă.  Nu ca spectatori numai.  Nu, ci ca participanţi activi.  Nu venim să fim distraţi.  Nu venim să fim satisfăcuţi intelectual.  Nu să ne umplem capul cu informaţii noi.  Nu, ci vrem să ascultăm ca apoi să plecăm de aici să ştim ce trebuie să facem.  Ascultarea este legată de practică.

6. Ei ascultau cu credincioşie: tot ce ţi-a poruncit Domnul. Nu numai ce ne place.  Nu numai ce ne convine.  Nu numai ce considerăm relevant secolului şi culturii noastre.

7. Ei ascultau cu credinţa că ceea ce auzeau era mesajul Domnului pentru ei: ce ţi-a poruncit Domnul. Nu erau prejudecăţi rasiale, deşi în cazul de faţă erau nişte păgâni care ascultau mesajul transmis printr-un evreu.  Fără prejudecăţi că locul predicării nu era un templu ci o casă oarecare.
Nu credea nimeni că ceea ce li se spunea era datorat faptului că cineva i-a spus ceva lui Petru şi de aceea vorbea el astfel…  Ei credeau că Domnul vorbeşte prin Petru.

CONCLUZIE:

Cu astfel de ascultători,

1. Mîntuitorul este onorat; El poate să mântuiască liber.
2. Predicatorul este încurajat; el va mai intra şi altă dată în casa păgînilor că şi ei sunt chemaţi la mântuire.
3. Evanghelia este predicată.  Predicatorul nu trebuie să-şi ajusteze şi să taie din mesaj că ascultătorii ăştia se vor supăra…
4. Duhul Sfînt nu este împiedicat să lucreze; El va umple de putere pe cei prezenţi.
5. Biserica va creşte.
6. Credincioşii se întăresc şi sunt transformaţi din bine în mai bine.

2 Samuel 9:1-13

Victimă a împrejurărilor…
Implicat în luptele vieţii

a. Mefiboşet a aparţinut familiei regale dar a fost olog din cauza căderii
b. Mefiboşet a trăit în exil dar regele şi-a amintit de el din cauza unui legământ
c. Mefiboşet a fost adus în prezenţa regelui pe baza meritelor altcuiva
d. Mefiboşet a primit o moştenire strălucită
e. Mefiboşet a trăit o viaţă lipsită de stimă de sine în absebţa regelui (nu s-a bărbierit..2 Sam 19:24)
f. Mefiboşet s-a bucurat de întoarcerea regelui (2 Sam 19:30)

1. Să realizezi că eşti căutat de un Rege

2. Să fii conştient de ceea ce meriţi de la Regele

3. Să recunoşti pe cei ce au fost instrumentali de a fi adus în faţa regelui

4. Să te smereşti în faţa regelui

5. Să te bucuri de cuvintele regelui

6. Să accepţi proviziile regelui

7. Să-ţi ajustezi viaţa după cerinţele regelui

1 Tesaloniceni 5:5

Păcatul a perturbat în aşa mare măsură lumea încât ceea ce ar trebui să fie o binecuvântare devine un rău adesea:
apa, care udă şi satură setea, poate deveni potop;
focul, care încălzeşte şi pregăteşte mâncarea poate deveni incendiu.

Somnul, care este un remediu pentru oboseală, şi care descrie pe cei ce ‘au adormit în Cristos’, devine astfel ceva de ce ar trebui să ne ferim.

De ce să nu dormim?

1. Cei ce dorm nu ştiu. Se poate întâmpla în jurul lor orice, ei nu ştiu.  Această ignoranţă spirituală este şi mai gravă decât orice.
2. Cei ce dorm sunt insensibili. Hoţul poate fi în casă pentru a fura, dar lor nu le pasă.  Ei sunt din punct de vedere spiritual pe pragul iadului dar nu le pasă.
3. Cei ce dorm sunt fără apărare. ** Saul, dormind de două ori în apropierea lui David.  Ei nu se pot apăra de ispite şi de oferetele păcatului.
4. Cei ce dorm sunt inactivi.

Care este remediul la această stare?  TREZIŢI-VĂ!

DE CE?

1. Pentru că sunteţi fii ai luminii (5:5).
2. Pentru că nu mai suntem în întuneric (5:4).
3. Pentru că ştiţi că vine Domnul ca un hoţ (5:2).
4. Penrtu că suntem în război: (5:8) ne spune să ne îmbrăcăm cu platoşa neprihănirii.
5. Pentru că tu deţii ‘medicamentul’ care va vindeca boala celor din jurul tău.
6. Pentru că tu eşti cârmaciul vasului şi cunoşti direcţia în viaţă.

1 Regi 10:1-13

În Matei 12:42 ni se spune că între cei din vremea aceea, stătea cineva mai mare decât Solomon.  Solomon a avut o faimă şi măreţie greu de imaginat; înţelepciunea sa şi bogăţiile sale erau de nedescris.  Vestea despre el a ajuns în Seba şi regina acestei ţări ş venit la Ierusalim să vadă, să audă şi să se convingă personal de adevărul celor auzite.

I. Ce a auzit ea?
1. Vestea bogăţiilor lui Solomon.  Pe vremea lui Solomon, argintul nu avea nici o trecere (10:21).  Adică, lucrurile bune nu aveau nici o valoare pentru că erau din belşug lucruri excepţionale şi foarte bune.
Dar bogăţiile lui Cristos? (Efes 3:8; Col 2:9)
2. Vestea înţelepciunii lui Solomon.  Înţelepciunea nu poate fi câştifată nici prin citire multă, nici prin studiere sau învăţare; ea este un dar de sus (1 Regi 3:12; Iacov 1:5).  Cristos este înţelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor 1:24-30).
3. Vestea puterii lui Solomon.

II. Ce a făcut împărăteasa din Seba?
Ea nu a tratat cu uşurătate, cum unii tratează pe Isus Cristos (Matei 22:5).  Nici nu a amânat ca Felix (Fapte 24:25).
1. Ea a venit la Solomon. Era mult mai mult decât să se fi gândit la el.  Când fiul risipitor şi-a venit în fire, s-a dus acasă la tatăl lui (vezi şi Ioan 6:37).
2. A avut părtăşie cu el (i-a spus tot ce era în inima ei (2) nu i-a ascuns nimic (3).

III. Ce a văzut împărăteasa din Seba.
1. Înţelepciunea lui Solomon. După ce venim la Cristos vedem şi ne minunăm de înţelepciunea lui Isus care a planificat mântuirea noastră încă de la întemeierea lumii (Efes 1:4-8).
2. A văzut casa lui Solomon.  Casa lui Isus este biserica Sa (Ef 2:19-22).
3. A văzut mâncarea de la masa lui Solomon.  (2 Cor 9:8).
4. A văzut jertfele lui Solomon.
5. A văzut slujitorii lui Solomon, şi hainele lor
- privilegiile lor: să stea necurmat în faţa lui Solomon şi  să audă înţelepciunea sa.

IV. Ce a urmat?

1. Ea s-a umilit (6-7).
2. A mărturisit (6-8).
3. A dat slavă lui Dumnezeu (9).
4. A dăruit (10) extravagant.
5. A primit tot ce a cerut (13)
6. A primit tot ce a dorit (13).
7. A primit daruri vrednice de măreţia lui Solomon; eu cred că a plecat acasă cu mai mult decât cu cât a venit.

Filipeni 3:13-14 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,  alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Celebrul fizician Albert Einstein care nu de mult a fost numit de revista Time ca fiind omul secolului trecut, călătorea într-o zi cu trenul, când controlorul biletelor veni şi-i ceru biletul.  Einstein s-a căutat în buzunare, biletul nu era acolo.  S-a căutat în servietă, se uită pe bancheta pe care stătea dar nu găsi biletul.  Controlorul, recunocându-l pe omul de ştiinţă spuse: „Domnule Einstein, eu ştiu cine sunteţi şi sunt sigur că v-aţi cumpărat bilet.  E în regulă”.  Si controlorul continuă cu alţi pasageri.  Tocmai când să treacă în celălalt vagon, se mai uită o dată în urmă, şi-l văzu pe Einstein cum era aplecat în genunchi, căutând pe sub bancheta pe care a şezut.  Controlorul s-a dus înapoi la Einstein şi i-a spus din nou: „Domnului Einstein, fiţi liniştit, nu vă îngrijoraţi, noi ştim cine sunteţi, eu ştiu cine sunteţi, ştiu că v-aţi cumpărat bilet, nu-l mai căutaţi!”  Einstein îl privi pe controlor şi spuse: „tinere, şi eu ştiu cine sunt.  Ce nu ştiu eu, este unde merg?!”

Noi privim cu toţii către trecerea dintre ani ca la ceva miraculos, care ne-ar ajuta să putem dincolo de trecut, începe o viaţă nouă în viitor.  Dar în ceasul acela de la miezul nopţii nu există nimic miraculos!  Este un ceas ca oricare altul!  Adevărul este că ceea ce am făcut în 31 decembrie vom face şi la 1 ianuarie anul nou!  Nimic nu s-a schimbat, dacă noi nu ne-am schimbat.  Dacă nu am reuşit să o rupem cu trecutul şi să avem parte de un nou început.

Romanii aveau un zeu, Ianus.  Ianus era zeul porţilor, al uşilor, al coridoarelor, al sfârşitului şi începutului.  De obicei era înfăţişat ca având două feţe, cu un privind către trecut iar cu alta către viitor.  De la el avem denumirea lunii Ianuarie.  Zeul acesta cred că a fost „necesar” romanilor, deoarece în om există mereu tendinţa de a privi înapoi.

O, de-am putea să ne despărţim de trecut!  Diavolul vrea ca noi să zăcem mereu în trecut, ca astfel să ne fure realizările viitorului.  Si nu-i de mirat când vezi ucenici că se poticnesc în vreo lucrare sau cuvânt de-al lui Isus şi se duc înapoi: Ioan 6:66  Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.  Este uşor să dai înapoi!  Nu-ţi trebuie nici un efort, nici voinţă, doar să te laşi purtat de valuri unde-or merge ele!  De aceea scriitorul evreilor zice: Evrei 10:38-39  şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”  Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.  Adică, avem nevoie de credinţă ca să trăim!

Ce fel de lucruri sunt „înapoi”?
- Căderi, nereuşite,
- Regrete: „oh, dacă aş fi făcut, zis, ales…”
- Ceva ce acum ne pare că ar fi fost mai bun: „castraveţii Egiptului”
- Lucruri şi împrejurări (soţia lui Lot)
- Prietenii şi prieteni nepotriviţi
- Conversaţii inutile, cuvinte nefolositoare
- Încercarea de a fi „cutare” şi compararea cu alţii
- Amestecul în treburile altora, băgarea nasului unde nu ne fierbe oala!
- Neprihănirea proprie!  Bazarea pe noi înşine, auto-mulţumirea
- Promisiuni neîmplinite,

- Unii re-trăiesc trecutul!  Tepuşul unui lucru din trecut le străpunge din nou inima!
- Alţii se predau trecutului!  Prezentul şi viitorul nu mai pot schimba nimic, zic ei!

Să nu mai conteze deloc trecutul?  Nu mai am voie deloc să privesc în urmă?  Oh, ba da!  La ce anume MĂ POT uita în trecut?

1. La binecuvântările Domnului şi binefacerile Sale. Psalmi 103:2  Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!  Amintirile biruinţelor, a izbăvirilor.

2. La drumul parcurs. Deuteronom 8:2  Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău.  Ieremia 31:21  „Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat…  Ca oglinda retrovizoare a maşinii.

3. La înaintaşii credinţei. 2 Timotei 1:5  Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi Sunt încredinţat că şi în tine.  Evrei 13:7  Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!  2 Timotei 2:8  Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos!

Deci, ce-i de făcut?  Să vedem ce face Pavel, de la el putem învăţa.

1. Evaluează corect prezentul. „Fraţilor, eu nu cred că L-am apucat încă pe Isus!”

2. Uită trecutul. „Uitând ce este în urma mea”.  Nu vei putea „uita” niciodată cu adevărat!  De ce?  Pentru că aşa este mintea ta!  „Te iert dar nu te uit” este un mare adevăr!  Dar ce poţi face, este să nu mai laşi lucrurile negative din trecut să te mai rănească în prezent, şi nici în viitor.  Nici păcatul, nici ce ţi-au făzut sau zis alţii, nici nimic!  Nici realizările tale!

3. Stabileşte o ţintă înainte. Pavel spune că el se îndreaptă către „o ţintă”.  Tinta lui Pavel?
- Să câştige pe Christos (Fil 3:8)
- Să aibă neprihănirea lui Christos (Fil 3:9)
- Să-L cunoască pe Isus (Fil 3:10)
- Suferinţele
- Moartea
- Învierea
- Să-L APUCE pe Isus (Fil 3:12)

4. Decide şi acţionează spre „înainte!” „Aruncându-mă spre ce este înainte”.  Vezi, trecutul nu poate fi abandonat în prezenţa unui vid.  Trebuie înlocuit cu altceva.  Altfel, nu vei putea abandona niciodată starea de odinioară.  Cel ce-şi curăţă casa, dacă nu o umple cu ceva bun, vor veni înapoi duhurile date afară şi vor re-ocupa teritoriul, starea de la urmă fiind mai rea decât cea de la început!

Nu lăsa ca obiceiurile din ntrecut să-ţi ruineze viitorul.  Nu lăsa pesimismul să te doboare!

** Stiuca s-a pus într-un bazin cu apă împreună cu alţi peştisori, mâncarea preferată a ştiucii.  Doar că peştişorii erau plasaţi după un perete de sticlă.  De câte or se repezea ştiuca să-i prindă, se lovea cu capul de peretele de sticlă.  Stiuca a învăţat că nu-i poate prinde.  S-a îndepărtat peretele de sticlă, şi ştiuca nu mai ataca nici peştişorii care înotau la nasul ei…

Dumnezeu este optimist!  De unde ştiu?  Pentru că Isus Christos s-a dus la cer şi a lăsat în locul Său apostolii!  Pentru că m-a ales pe mine să-i slujesc şi să-i vestesc Evanghelia!  Pentru că a pregătit un loc pentru noi şi se aşteaptă să ajungem acolo!  Vezi cum este „optimismul” lui Dumnezeu?  Îl face pe Dumnezeu activ.  Dumnezeu FACE CEVA!  Nu-i suficient să constați cu mintea că „trebuie făcut ceva”!  Trebuie să acţionezi.

Dacă „te arunci înainte” o să cazi jos!  Trebuie să… „alegi” ca să înaintezi!  De aceea Pavel spune „alerg”!  Cum poţi face asta?  Punând un picior înaintea celuilalt!

1 Ioan 2:12-14

- Urcând la 10 etaje fără probleme, chiar dacă eram gras… Acum nu de mult am fost în ţară şi mă opream la fiecare 3 etaje să-mi trag un pic sufletul
- Îmbătrânim: petrecem din ce în ce mai mult timp în faţă oglinzii, pentru a acoeri urmele trecerii timpului…
** Unul dintre semnele după care ştim că îmbătrânim este că începem să povestim mereu aceleaşi  lucruri şi avem amintiri din armată.  Ca păstorul care a venit nou la o biserică şi a predicat 10 predici despre botez.  Comitetul i-a cerut să predice despre altceva, el a fost de acord, a cerut un text, i s-a dat Gen 1:2 (pământul era acoperit de ape) după care a început: textul nostru ne avorbeşte despre apă… ceea ce-mi aminteşte despre necesitatea de a ne boteza în apă!

- Are cineva predilecţie pentru a demonta lucruri? Pentru a vedea cum funcţionează ele în spatele a ceea ce se vede?  ** Pixul cu 3 culori al tatei.  Soţia zice că nu este lucru care să-l aduc acasă şi să nu-l desfac să văd ce-i înăuntru.

COPILĂRIA.

- Cea mai faină vârstă.  Copiii fac lucruri drăgălaşe, şi chiar şi când fac prostii, îi scuzăm spunând, „lasă-l că-i numai un copil!”
- Aşa este şi pe plan spiritual: ne naştem în Familia Domnului ca nişte copii.  Copiii spirituali sunt simpatici: ** Un bărbat care s-a întors la Domnul de curând, se ruga: Isuse, aici este Jim… aseară ne-am cunoscut de prima dată, nu ştiu dacă-ţi aminteşti de mine, am stat acolo în rândul din spate…
- Când vine timpul ca să observi progres în calea copiilor (să înceapă să umble, să vorbească, să aibă înţelegere) şi acesta nu se întâmplă, inima părinţilor se umple de îngrijorare şi de spaimă: oare ce-o fi cu copilul meu de nu se comportă „normal?”  Poţi avea sănătate, avere, job bun, prieteni deosebiţi,… dacă copilul tău nu se mai dezvoltă normal, toată lumea ta a implodat şi te simţi tu însuţi nenorocit.
- Cum se bucură Dumnezeu când în familia Sa se naşte un copil nou!  Biblia spune că e bucurie în ceruri când se pocăieşte cineva: Luke 15:10  Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”  Fără să creez o imagine ireverenţioasă despre Dumnezeu, aş vrea să spun că Dumnezeu „sare de bucurie!”.  Când ne naştem, nu primim doar „mântuirea” ci tot ce are Domnul este la dispoziţia noastră, ca noi să putem să ne maturizăm.
- Îndrăznesc să spun că bisericile noastre sunt confruntate cu tragedia de a fi pline de o mulţime de copii spirituali care nu au mai crescut.  Aceştia nu au folosit resursele Tatălui pentru a se dezvolta.  Nu s-au hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu au avut părtăşie cu Tatăl prin rugăciune, nu şi-au antrenat picioarele umblând prin credinţă, nu şi-au oţelit mâinile ridicând poverile altora, n-au învăţat să vorbească cuvintele lui Dumnezeu vorbind cu psalmi şi cu cântări de laudă, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
- Când a venit un urs sau un leu împotriva lor, în loc să-l confrunte în Numele Domnului, ei au fugit neputincioşi şi s-au ascuns în chestii lumeşti!
- Isus a dat ca exemplu un copil: Marcu 10:15  Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”  Ce a văzut Isus într-un copil de l-a dat ca exemplu?  Sunt cel puţin trei lucruri demne de preţuit la un copil:
- Sinceritatea – un copil spune totul fără să ascundă ceea ce este neplăcut..
- Credulitatea – „ia cheile şi du-te de-mi adă maşina” – el crede tot ce-i promiţi.  De aceea când am fost „copii” Dumnezeu asculta orice rugăciune ascultată.  Eram plini de credinţă.  Ca un copil care scânceşte şi părintele aleargă la el ca să vadă ce are copilul, aşa este Tatăl ceresc.
- Imaginaţia – uită-te la copii care se uită la desene animate, apoi iau păpuşile sau maşinile şi se joacă cu ele…
- Smerenia -

Ioan vorbeşte despre două lucruri:
1. Dumnezeu este Tată. Copilul ştie că acum are un tată.  Şi adesea, copiii percep calitatea de părinte a tatălui prin lucrurile pe care le dau părinţii copiilor.
- Copilul nu are nici o grijă: tata se îngrijeşte, tata dă haine, acoperiş deasupra capului, bani de şcoală, mâncare pe masă.  Copilul percepe tatăl prin lucrurile primite.
- Spiritual, Dumnezeu ne dă „lucruri” şi noi îl percepem pe Dumnezeuşi-l iubim prin ceea ce primim.  Vei auzi adesea povestiri despre cum a ascultat Dumnezeu rugăciunea de a ne da un loc de parcare chiar în faţa magazinului!
2. Problema păcatului. Păcatul încă prezintă o problemă pentru noi: aducem cu noi obiceiuri şi înclinaţii care ne urmăresc.
- Ce înseamnă a mărturisi păcatele?  Noi luăm adesea păcatele aşa ca într-un vas şi le aducem la Dumnezeu mărturisindu-le cam aşa: „Doamne, am păcătuit şi te rog să-mi ierţi păcatele”.  Noi folosim cu uşurătate anumite cuvinte: „fraţilor, trebuie să ne pocăim!”  Dar ce înseamnă să mă pocăiesc pentru mine şi ce înseamnă pentru tine?  Pentru că eu mă lupt cu mândria, şi tu te lupţi cu minciuna!?
** O soră a venit la păstor să se mărturisească că are o problemă.. ce problemă? a zis păstorul?  O, mie îmi place să exagerez!  OK, hai să ne rugăm.  Şi sora a început „Doamne, Tu ştii că mie îmi place să exagerez puţin… la care păstorul a întrerupt-o „spune Domnului că-ţi place să minţi!”  Mărturisirea şi pocăinţa înseamnă a identifica păcatul şi a-l trata în mod specific.
- În copilărie descoperim că unele păcate sunt lipite de noi şi ne crează mereu probleme.  Unii vorbesc despre „duhuri familiare” (cum e mama aşa-i şi fata… Avraam minte, Isaac minte şi el identic…).  Nu vedeţi în voi gesturi, înclinaţii a părinţilor voştri?
- Păcatul are rădăcini mult mai adânci decât ne place nouă să zgâriem la suprafaţă când ne mărturisim!  De exemplu, „exagerarea” (minciuna) poate avea ca şi cauză mândria!  Deeaba cer mereu iertare pentru minciună, că eu trebuie să tratez mândria ca să scap de minciună.

- Copilul creştin e conştient cu privire la păcat, păcatul e ceva grav pentru el, este mereu în lupta de mărturisire a păcatului!  Dar ce mai spune Pavel?  1 Cor13:11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Dacă ai spune unuia de 40 de ani „mă ce copilăros eşti!” ce jignire mare ar fi pentru el?
- Cum vorbeşte un copil?  Adesea uşuratic, fără să judece, fără să se gândească.
- Sentimentele copilului nu e dezvoltată.  Ataşamentul său dispare repede în faţa unei noi jucării.  În 24 de ore uită de părinţi şi se ataşează noilor îngrijitori.
- Gândirea copilului nu e dezvoltată.  1 Cor 14:20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.  Copilul se gândeşte la „lucruri„ în timp ce trebuie să se gândească „la lucrurile de sus” cum zice Pavel.
- Cultura şi experienţa limitată a copilului face ca gândirea să-i fie limitată.  Imaginaţia nejustificată (adesea alimentată de istorisiri sau basme sau povestiri) îi domină gândirea.
- Efeseni 4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire…  Pavel vorbeşte aici despre „desăvârşirea sfinţilor!.  Aici textul vorbeşte de nestatornicie.  Toţi copiii au parcă ADD (attenction deficit disorder).  El nu se concentrează prea mult la un lucru.
- 1 Cor 3:1-3  cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.  V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentru că tot lumeşti Sunteţi. În adevăr, când între voi Sunt zavistii, certuri şi desbinări, nu Sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
- ce fac pruncii?  Nu suferă mâncarea tare, mustrarea, corectarea, pedeapsa.  Copilului îi e frică de bătaie, de durere.  Unul vine la Christos şi aşteptăm de la el să se comporte ca un om mare.  Îl punem imediat după amvon (că e o celebritate!) şi aşteptăm să ne predice!  Apoi îl stricăm!
- Copiii se hrănesc cu lapte, cu ceea ce pot înghiţi uşor.
- Evrei 5:12-13  În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.  Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
- Cele dintâi adevăruri?  Că păcatele ne sunt iertate, că Dumnezeu ne iubeşte, noi suntem în familia lui Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste…  Pavel continuă: pocăinţa, judecata, punerea mâinilor, etc…
- Copii se luptă mereu între ei pentru jucării, pentru afecţiunea părinţilor,
- Când în biserici sunt lupte pentru funcţii, pentru daruri, pentru întâietate…
- Copiii nu deosebesc între lucrători… fug mereu după lucrătorii care-s la modă
- Trebuie să ai de la cine învăţa (** Fr. Aurel Popescu… şi Unţeanu) şi să ai mereu disponibilitatea de a învăţa.
- Pavel.. Apolo,… Petru.., Isus! – semn al copilăriei a te împărţi în cete după lucrători.  Maturii deosebesc că cel ce stă în capul piramidei este Dumnezeu!  Ţineţi-vă de Dumnezeu nu de oameni, că oamenii vin şi plaeacă, dar Dumnezeu rămâne!
- Ioan vorbeşte despre următoarea fază!

Tinereţea.
- Tânărul e tare, puternic!  E plin de avânt, de curaj.  Se uită la pârtia de schi şi zice This is nothing!
- Cum devine tare? Prin Cuvântul lui Dumnezeu.  Dar el nu mai are probleme cu păcatul?  Ps 119:11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!  Ps 119:9  Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
- În tinereţe se formează caracterul, se formează obiceiurile, se disciplinează înclinaţiile, se confirmă alegerile.  Tânărul nu este unul care refuză să lupte şi acceptă înfrângerile.  El are în faţă tot viitorul, nu-i este frică de ziua de mâine şi porneşte cu curaj înainte.
- În tinereţe se formează convingerile.  Un blazat a zis odată: „eu nu îmi mai permit să am convingeri, şi mă mulţumesc să am opinii.  Opinia poate fi susţinută fără prea multe riscuri şi poate fi schimbată fără a plăti un preţ prea mare”.
- Caracteristicile tinereţii?
- Speranţa – îţi permite să ai idealuri, anticipaţie, aspiraţii!  „Mâine” este încă o zi a posibilităţilor!  Tânărul nu neagă că omul trăieşte prin pâine, ci subliniază că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.  El încă mai aşteaptă „ziua Domnului!”.
- Libertatea -
- Curajul – când David a ajus în tabăra lui Israel… Saul ştia că nu te poţi lupta decât cu armătură, fraţii lui David ştiau că nu te poţi lupta cu Goliat (punct).  David nu avea cu sine tarele „experienţei” şi a lui „nu se poate”.  De aceea el a avut curaj!

Tinereţea se ia la piept cu cel rău şi-l pune la pământ.  Tinereţea este tare.  Biruieşte pe diavolul în viaţa personală şi a celorlalţi.  Explorezi posibilităţile rugăciunii până când în spiritul tău se face pace… când te-ai rugat ultima oară o noapte întreagă?  Când te-ai rugat ultima oară pentru un singur individ ore în şir?

Părinţi.
Aţi cunoscut pe Cel ce era de la început!  Tată în Noul Testament.  Un Christos care plânge.  Dar nu o imagine completă despre Dumnezeu doar din Noul Testament.  Imaginea completă despre Dumnezeu este dobândită din întreaga Biblie.  Cunoaşterea lui Dumnezeu de la început.
- Nu-l mai judecăm pe Dumnezeu în funcţie de împrejurări: dacă e bine, Domnul este bun, dacă e rău, Domnul a uitat de tine!
- Ştii că Dumnezeu este acolo, că ascultă rugăciunea chiar dacă nu „simte” nimic.
- Credinţa nu scoate mereu sabia gata să lovească, ci ştie să aştepte.  Eda se uită mereu la promisiunile lui Dumnezeu.
- Dragostea este matură.
- Părinţii au copii!  Au reponsabilităţi.  Au statornicie.  Au înţelepciune.
- În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin naştere: creştinii nasc creştini (Gal 4:19  Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi! 1 Cor  4:15  Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie).

Luca 15:11-24

Prov 4:1-4 Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată, şi luaţi aminte, ca să pricepeţi;  căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădaţi învăţătura mea.  Căci când eram încă fiu la tatăl meu, şi fiu gingaş şi singur la mama mea, el mă învăţa atunci, şi-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele, şi vei trăi!

** Copiilor din clasă li s-a cerut să scrie un eseu despre taţii lor, care a fost cel mai grozav lucru pe care l-au făcut ei.  Unul dintre copii a venit la şcoală, şi eseul său, scurt, spunea: cel ami grozav lucru pe care l-a făcut tatăl meu a fost că s-a căsătorit cu mama!

** Un alt băieţel a definit ziua taţilor astfel: „ziua tatălui este la fel ca ziua mamei, numai că nu se cheltuiesc la fel de mulţi bani”.

Nu ştim numele acestui tată, nu ştim cum îi cheamă pe băieţi.  Despre mama nu se aminteşte, şi probabil că acest părinte este văduv.  Deşi ştim atât de puţine despre el, tatăl acesta este dat ca exemplu de Isus.  Relaţia dintre acest tată este dată de Domnul ca exeplu a relaţiei dintre tatăl Ceresc şi copiii Săi.

Tatăl avea doi băieţi.  Noi am citit adesea întâmplarea, şi ne-am gândit că unul dintre băieţi a fost rău şi risipitor, iar celălalt a fost cuminte şi ascultător.  Dar ambii băieţi au problemele lor.  Unul risipeşte departe de tatăl, al doile risipeşte în casa tatălui.  Probabil că, risipirea în apropierea tatplui este chiar mai gravă decât aceea departe de tata!  Oricum ar fi, tatăl manifestă bunătate şi înţelegere faţă de ambii băieţi; cu fiecare se comportă după cum este el.

Astăzi ne vom uita mai atent la tata şi nu la băieţi.

I. Tatăl acesta era abordabil.

- rămâne să-şi crească singur băieţii.

- deşi au avere considerabilă, averea lor nu este preocuparea centrală a personajelor (în lumea de astăzi, averea ar fi prioritară!).

A. Băiatul mai tânăr visează:

- ca să-l înţelegem mai bine pe tata, trebuie să ne uităm puţin la ce se întâmplă cu băiatul mai tânăr.

- visurile sale-l duc dincolo de casa părintească

- el vrea să călătorească şi să vadă lumea

- el vrea să se stabilească într-o ţară îndepărtată.

Ca să-şi poată împlini visurile, are nevoie de avere.  Aşa că se apropie de tatăl, şi cerându-i partea de avere, este ca şi cum i-ar spune: „pentru mine eşti deja mort!”  Tatăl îl ascultă şi-i dă ceea ce cere.  Aşa că, fiul nu mai pierde vremea, ci-şi adună rapid averea şi pleacă.  Într-o ţară îndepărtată.

- acolo, în loc de aventură, dă peste agonie

- în loc de prestigiu, ajunge sărac

- în loc de slavă, experimentează zdrenţele

- în loc de îndestulare, experimentează foametea

- în loc de fericire, suferinţa şi mizeria

- Taţii trebuie să fie abordabili.  Experienţele tânărului nu ar fi fost posibile dacă tatăl nu ar fi fost abordabil.  Cu unii taţi nu poţi sta de vorbă!  Sunt fie preocupaţi de altceva, fie absenţi, fie nervoşi sau irascibili.  Pot veni la tine copiii tăi cu orice problemă ar avea?  Sau îi trimiţi mereu la mama!  Tatăl din această ilustraţie îl reprezintă pe Tatăl ceresc, pe Dumnezeu.  Dar, într-un fel orice tată trebuie să-l copieze pe Dumnezeu! a. He wants the lost to come to Him and be saved!

b. He desired this so much that He was willing to give His only

c. Are you saved this morning? Do you know you will spend

d. We can come to God at any time and find our needs met!

II.  Tatăl era spiritual (v 18).

- când fiul mai tânăr a gustat din plin nelegiuirea şi urmările acesteia, îşi dă seama că a păcătuit!  Dacă tata nu i-ar fi spus niciodată despre bine şi rău, despre neprihănire şi păcat, cum ar fi ştiut băiatul că a păcătuit?  Prov 22:6 Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

- taţii trebuie să-şi asume un rol în creşterea copiilor.  De la tatăl învaţă cel mai bine băieţii atitudinea faţă de Dumnezeu, faţă de biserică, faţă de Biblie, faţă de rugăciune.

- taţii trebuie să înţeleagă că noi ne creştem copiii în libertate!  Copiii sunt ca săpunul ud: dacă-l strângi prea tare în mână, sare din mână, dacă nu-l ţii suficient de strând, îţi alunecă din mână!  Am văzut prea des cum copiii au plecat în lume şi au trăit în rebeliune când părinţii au fost fie prea îngăduitori şi nu i-au învăţat nimic pe copii, fie prea severi şi copiii nu au cunoscut nici o libertate.

- unul din ingredientele cele mai utile este rugăciunea.

III. Fiul a asociat cerul cu tatăl său!

- şi-a amintit de Dumnezeu  (cer) şi a asociat păcatul împotriva tatălui cu un păcat împotriva cerului!

- ce impact a avut acest tată asupra fiului său!  Ce poziţie înaltă a obţinut!  Acum fiul înţelege că tata nu a meritat comportamentul care l-a primit din partea lui, şi identifică păcatul contra tatălui cu un păcat contra lui Dumnezeu.

- ce fel de impresie laşi tu asupra copiilor tăi?

IV. Un tată plin de afecţiune.

- tatăl acesta îşi iubea copii.  Nu-i era ruşine să demontreze „slăbiciunea” de a iubi, de a săruta, de a îmbrăţişa.

- unor bărbaţi le e ruşine să plângă sau să demonstreze emoţia.  Isus a plâns adesea.  Evrei 5:7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui…,

** un tată pe patul morţii, primea vizita fiului său.  Acesta, l-a îmbrăţişat şi i-a spus „te iubesc!”; la care tatăl, un bărbat rece şi aparent dur, a zis: oare de ce nu am spus mai des asta între noi?

- îşi aştepta fiul.  Poate că văzându-l plecând către asfinţitul soarelui spre intersecţia unde-şi petrecea serile de la plecare copilului, slugile au dat din cap…  dar tatălui nu-i păsa!

- când şi-a văzut fiul tatăl a alergat înaintea lui, l-a îmbrăţişat aşa cum era, l-a sărutat mult

Ioan 21:1-14.

Noi am avut de-a face cu toţii cu oameni care ne-au părăsit cum se spune, când ne era lumea mai dragă. Nu vreau să fac aici nici o aluzie la nimeni ci doresc să afirm un fapt al vieţii. Acuzând oboseala, plictiseala, lipsa de interes, lipsa de viziune a lucrării, boala, cauze familiale, şi o pleiadă de alte cauze, oameni buni părăsesc lucrarea. Pentru cei ce rămân în urmă, există o continuă durere şi mari semne de întrebare: de ce au plecat cei ce au plecat? Am fost noi oare de vină? Am fi putut face ceva ca să nu plece? Au fost motivele enunţate reale? Ş.a.m.d.

Printre cei ce pleacă cel mai mult, sunt păstorii. Un studiu al organizaţiei Focus on the Family arată că lunar, 1,500 de păstori americani pleacă din bisericile pe care le păstoreau. De ce oare?
- Spurgeon a spus: Am impresia că am creiat o maşinărie care macină, macină în continu, şi eu voi fi ultima ei victimă. Nu cunoaşte nimeni truda şi durerea ce le port în mine.
- Undeva se spunea: Păstorii trăiesc într-o lume a unei tiranii nesfârşite, în care ei nu pot niciodată închide uşa şi ieşi din birou ştiind că totul s-a sfârşit. Există mereu un alt studiu biblic, o altă vizită la spital, o altă întâlnire de comitet, un alt telefon ce trebuie dat sau o altă întâlnire unde prezenţa lui este necesară.
- Altcineva spunea: De la păstori se aşteaptă ca să producă predici înălţătoare, programe îmbucurătoare, să ţină în mână bugetele, şi toate acestea fără a produce discomfort nimînui, decât lui însuşi.

Petru este primul dintre predicatori care vrea să părăsească lucrarea. Domnul le promisese că se va întâlni cu ei în Galileea. Ei au plecat în Galileea, şi au aşteptat, şi au aşteptat, şi au aşteptat… dar Domnul nu a venit. Aşa că Petru, care este un om al acţiunilor şi cuvintelor mari, decide că el nu mai aşteaptă ci pleacă la o meserie pe care o părăsise cu 3 ani în urmă. Alţi câţiva ucenici se alătură lui în nerăbdarea lor de a aştepta.

Până săptămâna trecută, viaţa avea sens şi scop. Era o rutină zilnică pe care ei puteau conta. Isus era cu ei, El decidea pentru ei ce trebuie făcut, unde trebuia mers, etc. Ei nu trebuiau să se îngrijească decât de a-L urma pe Domnul. El avea grijă de absolut toate problemele. Dar acum DOMNUL este nevăzut, este aşteptat dar nu se arată, şi parcă promisiunea Lui de a veni aici în Galilea, nu se va împlini. Ce-i de făcut?

1. Petru avea o opţiune secretă.
Unii păstori nu au avut nici o meserie înainte de a deveni predicatori. Din adolescenţă au visat la chemarea asta, s-au pregătit prin şcoli şi seminare, şi nu ştiu să facă altceva decât să fie păstori. Nu vreau să zic că ei nu ar putea face altceva, deoarece viaţa te împinge să înveţi mereu să faci lucruri pe care nu credeai că le vei face sau că le-ai putea face! Dar alţi păstori, au avut meserii înainte de a-i chema Domnul să intre în lucrare. Şi este atât de uşor şi pentru o categorie de păstori şi pentru cealaltă să se uite înapoi, sau în altă parte. Să zică: dar de ce am eu nevoie de durerea asta! Dar de ce să mă zbat în felul acesta! Dar de ce să-mi pun familia la această corvoadă? Cu ce-i de vină soţia şi copiii? Cu ce am păcătuit eu de trebuie să îndur problemele acestea?

Petre este gata să se întoarcă la ceea ce a făcut până când l-a chemat Domnul: să pescuiască. Termenul pentru „mă duc” este hupago în greceşte şi are sensul de „a se retrage, a se pensiona”. Problema lui Petru era că în mintea sa, mai exista mereu această rezervă. El se va putea oricând întoarce la ceea ce a fost şi făcut. Şi noi nu putem sluji Domnului bine până când avem astfel de rezerve. Cu inima împărţită noi nu vom putea sluji bine Domnului şi DOMNUL vrea să-L slujim cu inima întreagă.

2. Petru trebuia să-L urmeze pe Domnul din iubire.
Mai târziu, Domnul îl va întreba de 3 ori dacă Petru îl iubeşte pe Domnul „mai mult decât…” Dacă noi îi slujim Domnului pentru orice alte motive, vor veni împrejurările vieţii în care vom abandona slujirea dacă nu suntem în slujba Lui din iubire! Orice alte raţiuni ne vor da o mie de motive pentru care noi nu ar trebui să-L mai slujim… dar iubirea nu-L va abandona niciodată!

Mai târziu el va scrie celorlalţi păstori aşa: 1 Petru 5:2-4 Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mîrşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.

3. Petru nu trebuia să se uite la alţi ucenici.
Tot mai târziu, Petru va întreba despre Ioan… dar cu acesta ce va fi? Relaţia mea de mântuire şi de slujire a lui Christos este o relaţie personală. Experienţele mele sunt unice, relaţia Domnului cu mine este unică. Lucrarea fiecăruia este de asemenea unică. Noi nu ne putem compara unii cu alţii, şi nici nu avem voie sau nevoie. Compararea cu alţii ne va umple fie de un sentiment de inadecvenţă, fie de unul de superioritate şi mândrie. Nici unul nici altul nu-s sănătoase.

Dacă mă pot uita la alţii doar pentru a fi motivat ca să devin mai bun, să urmez mai aproape pe Domnul (călcaţi pe urmele mele pentru că eu calc pe urmele lui Isus…)

Concluzie:
- Ai opţiuni de categoria a doua? Ai strategii de scăpare? De dare înapoi? Există ceva în spate care te atrage? Castraveţii şi usturoiul Egiptului? O meserie mai bănoasă, sau, măcar una mai liniştită? Lucruri părăsite în Sodoma şi Gomora?
- Poate exista ceva mai înalt decât slujirea lui Christos? Ceva să aibă rezultate mai îndelungate şi mai răsplătite? Când toate luminile lumii se vor stinge şi vom intra în ţara a cărei Lumină este Domnul, rezultatele lucrării slujitorului lui Christos vor rămâne!
- Îl iubeşti pe Domnul? Mai mult decât ceilalţi? Mai mult decât lucrurile? Decât familia şi copiii? Mai mult decât pe sine? Aceasta trebuie să devină o întrebare permanentă.
- Eşti mereu cu coada ochiului către ceilalţi? Eşti într-o competiţie cu ei? Eşti angajat în eternul joc de copiere? Fii original! Eşti oricum unic şi Domnul te-a chemat pentru că are nevoie de tine cu darurile şi talentele primite de la El!

Sper ca gândurile următoare să inspire vreun predicator….

Marcu 16:1-7

După ce a trecut ziua Sabatului…  Noi trecem pe lângă cuvinte cu mare uşurinţă!  În cât timp se poate citi propoziţia aceasta?  În 3 secunde?  Aşa citim noi despre lucruri pe care nu le-am experimentat, aşa povestim noi întâmplări care nu ne-au afectat… în 3 secunde, dintr-o răsuflare!

O, ziua acestui Sabat nu a fost trăită la fel de toţi cei ce au experimentat-o.  Noi nu ne vom uita la cei pentru care ziua aceasta a fost o zi de bucurie, deoarece perspectiva lor era oricum greşită, şi motivele bucuriei lor erau neîntemeiate din punctul de vedere al lui Dumnezeu, al omenirii, al istoriei şi al adevărului.

Aşa că nu vom petrece timpul nostru scump, meditând la bucuria Marelui Preot… care acum poate să îşi vadă mai departe de religia moartă peste care prezida.  Apropo, oare ce-o fi făcut la slujba de sabat acest mare preot?  Nu o să ne preocupăm de bucuria celorlalţi preoţi, care de acum cred că vor putea nestingeriţi să-şi vadă mai departe de afaceri, căci asta devenise preoţia pentru ei – o afacere rentabilă.  Nu ne vom ocupa de bucuria lui Pilat, care acum își putea liniști conștiința că în sfârşit, a dat poporului ceea ce a dorit acesta, şi astfel, a rămas prieten cu Cezarul, şi a înlătura posibilitatea unei răzmeriţe.

Nu o să râdem alături de soldatul care în urma morţii lui Isus s-a ales cu o cămaşă câştigată la tragerea la sorţ.  Nu o să ne ocupăm nici de mulţimea celor ce au urlat din răsputeri, nebuni şi neştiutori, duşi de nas, răstigneşte-L! şi care şi-au văzut cerinţa împlinită!  Ce au câştigat ei din împlinirea dorinţei lor?  Ei care au strigat, sângele lui să cadă asupra capului nostru şi asupra capului copiilor noştri, cu ce s-au ales că li s-a ascultat cererea?  Nu-i aşa că e bine ca unele dorinţe ale noastre să rămână neascultate?

Nu o să ne intereseze bucuria lui Irod, care în sfârşit şi-a văzut visul cu ochii: adică acum nu mai avea un alt pretendent la tron!  Nu ne vom ocupa nici de bucuria fariseilor care nu vor mai fi demascați de Isus ca „făţarnici”!  Nu ne vom preocupa nici de diavolul, care rânjea satisfăcut într-un colţ de iad…

Nu!  Noi o să mergem în Sabatul acesta, care a fost lung şi greu, alături de cei ce simţeau ceea ce trebuia să simtă.  Căci nu toţi se bucurau în sabatul acesta!

O să stăm alături de soţia lui Pilat, ea care în Isus a văzut un neprihănit care nu trebuie acuzat pe nedrept şi dat morţii.  Dar, nu fii tristă, soţie a lui Pilat.. că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să vedem ce simt prietenii lui Isus, Lazăr, Marta şi Maria!  Acum cuvintele despre partea cea bună despre care i-a vorbit Isus Martei făceau sens, nu-i aşa?  Dar nu vă supăraţi prieteni ai lui Isus, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să vedem ce a înseamnat sâmbătă asta pentru cei vindecaţi de Domnul.. pentru Orbul Bartimeu, pentru orbul de la templu, pentru slăbănogul de la scăldătoarea Siloamului, pentru leprosul Samaritean, pentru femeia de la fântâna Siharului, pentru femeia prinsă în preacurvie şi ne-omorâtă cu pietre, pentru femeia cananeancă căreia i-a înviat Isus fiul, pentru Iair, căruia i-a înviat fiica, pentru sutaşul căruia i-a vindecat robul, pentru demonizaţii eliberaţi, pentru cei aduşi la Isus pe la apusul soarelui şi vindecaţi de El, pentru vameşii care au auzit iertate îţi sunt păcatele, pentru Zacheu, care l-a găzduit pentru o zi, ca să poată petrece o veșnicie cu Isus … Nu vă întristaţi voi ce aţi fost ajutaţi de Isus, …că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să mergem alături de femeile care l-au urmat şi l-au ajutat cu ceea ce puteau… Şi alături de Nicodim, care a reuşit într-o noapte să-şi învingă teama şi să vină să stea de vorbă cu Domnul…  Dar nu vă necăjiţi prea tare, preaiubiţi suporteri ai lui Isus, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să mergem alături de Maria, mama Domnului să vedem ce a însemnat sabatul acesta pentru ea.  Ea s-a întors de la mormânt la o casă goală… Ioan a însoţit-o şi a ajutat-o să îşi facă un mic bagaj din nişte lucruri strict-necesare, şi a dus-o acasă la el… zicându-i din când în când mamă.  Maria a asistat la toate cele petrecute… venind până la cruce.  Aici inima i-a fost străpunsă de o sabie mare de tot, aşa după cum i se proorocise de către Domnul încă dinainte de naşterea lui Isus.

Acum câțiva ani, în Minnesota, un elev de scoală a ucis 7 colegi, după ce și-a ucis bunicii, şi apoi s-a sinucis… Ce a fost în inima a acelor mame ale căror copii au plecat dimineaţa la şcoală ca să nu se mai întoarcă niciodată acasă…  Asta era în inima Mariei!  Dar nu fii prea tristă, Marie… că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să mergem alături de Petru… care a petrecut întreaga noapte plângându-se şi văitându-se pentru că s-a lepădat de Domnul său!  Dar nu te supăra Petre, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să mergem alături de Natanael, cel care de la început a venit cu scepticism, dar care a fost convins de Isus şi a exclamat că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel  Dar nu-ţi pierde nădejdea Natanael, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să mergem alături de Toma, cel care nu cu mult în urmă ar fi vrut să moară împreună cu Isus…  Dar nu fii necredincios, Toma, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să stăm alături de Andrei, care cel dintâi dintre toţi l-a găsit pe Domnul, şi care l-a chemat şi pe Petru…  Oare a meritat ca el, evanghelistul” Andrei să atragă atâţia în mişcarea aceasta, care s-a sfârşit atât de brusc… Dar nu fii necăjit Andrei, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

O să stăm alături de Maria Magdalena, care a fost scăpată de atâtea duhuri!  Ea a rămas fără marea iubire a vieţii ei, fără Fiul lui Dumnezeu care i-a iertat păcatul şi i-a dat o viaţă nouă!  Dar, nu plânge Marie, că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

Si în duminica asta, dis-de-dimineaţă, Tatăl s-a îmbrăcat în toată splendoarea şi puterea Sa!  Îngerii s-au ridicat în picioare şi s-au aplecat peste buza cerului să privească către pământ.  Din cer s-a auzit ca vuietul unor ape mari, ca un tunet putenic, glasul Tatălui:  „Fiul Meu!  Vino Afară!  Sâmbăta întunericului a trecut, este Duminica Invierii!”

Aşa a fost Sabatul acesta!  Dacă sabatul tău este dificil, nu te supăra prea tare… că astăzi este doar Sâmbătă… şi vine Duminica!

Aceiaşi oameni care au plâns şi s-au tânguit sâmbătă, vor râde şi se vor veseli duminică… şi pentru tot restul vieţii lor!  Dar ce duminică este asta!  După o seară, a venit DIMINEAȚA, şi asta devine ziua dintâi a săptămânii!  Dacă sâmbătă lucrurile au rămas parcă suspendate în nemişcare, acum e duminică şi totul intră în curs normal.  Normal oare?

Trei femei, din textul nostru, se duc devreme să cumpere nişte mirodenii cu care în Orient se îmbălsăma trupul celui decedat… şi se îndreaptă spre mormântul lui Isus, ca să îi ungă trupul.  Până aici, dacă uităm celelalte lucruri spuse până acum, nu-i nimic neobişnuit, sau ceva ce să nu se mai fi făcut altă dată în alte împrejurări, de către alte femei…  Pe lângă problemele de mai sus, ale acestei sâmbete deosebite, mai era şi tradiţia (1) conform căreia nu era voie să vinzi şi să cumperi nimica în sabat.  Deci ele au aşteptat cu sufletul la gură să se deschidă primul magazin de mirodenii..,. şi încă pe când răsărea sorele, au pornit-o spre mormânt.

A doua piedică a femeilor, era piatra (2) care a fost pusă la uşa mormântului.  Drumul către mormânt a fost făcut sub umbra îngrijorării: cine le va da piatra laoparte?  Vezi, când tu te confrunţi cu probleme şi piedici care sunt puse în calea înaintării lucrării lui Dumnezeu, nu te îngrijora!  Tu du-te doar înainte, pe drumul tău!  Dumnezeu va avea de grijă ca atunci când vei ajunge la piedica din calea ta, aceasta să fie dată laoparte.  Nu te preocupa prea tare de piatra aceasta!   Nu Dumnezeu a pus-o, dar El va avea grijă de ea!  Nu te îngrijora cu privire la cine o va da laoparte!

Mă distrează oamenii care până astăzi încă mai încearcă să explice ce s-a întâmplat cu trupul lui Isus!  Si caută explicaţie la cine a dat piatra laoparte.  Autorul englez Hugh J. Schonfield in cartea sa Passover Plot încearcă să explice că duşmanii lui Isus i-au furat trupul!  Dar atunci, de ce nu l-au arătat lumii, când s-a dus vestea că a înviat?  Tot el emite teoria că ucenicii l-au furat!  Yeah, Right!  Petre l-o fi furat… a prins curaj dintr-o dată după lepădarea din seara precedentă şi… a venit şi a bătut gărzile de la mormânt, a rupt sigiliul roman şi a furat…

Când s-au apropiat de mormânt, femeile şi-au ridicat ochii de departe, şi au văzut mormântul, dar nu mai era piatră la intrarea lui!   Îngrijorarea din timpul drumului s-a dovedit fără temei, așa cum se dovedesc a fi toate îngrijorările celor ce-L iubesc pe Domnul.  Și ca și când nu ar fi fost suficient să înlăture piatra, Cel ce nu face lucrurile pe jumătate, Cel ce duce la bun sfârșit toate lucrurile începute, Cel ce-și ține Cuvântul cu sfințenie, Cel ce pregătește mereu pentru ai Săi lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, Cel ce face mult mai mult decât cerem sau gândim noi, a dat piatra laoparte nu pentru ca să pregătească accesul unor biete femei la un trup ce trebuia îmbălsămat, ci pentru a pregăti accesul lumii întregi la cea mai mininată veste ce s-a adus vreodată omului: Christos a Înviat!

A fost o seară… acum a venit dimineața!  Aceasta este ziua întâi a unei noi creații!

1 Samuel capitolul 1

Povestirea aceasta despre o mamă remarcabilă este trecută adesea cu vederea, şi nu este scoasă de la naftalină decât la câte o binecuvântare de copii.  În prim-planul ei este o femeie pe nume Ana.  A doua soţie a lui Elcana, Ana nu are copii.  Între ea şi Penina, cealaltă soţie a lui Elcana este competiţie, pentru că Penina are copii şi pe vremea aceea în Israel, era important să ai copii.  Rolul unei soţii era să nască copii, să-i crească şi să-şi ajute soţul.

1. Ana pricepe că faptul că este stearpă nu este la întâmplare, ci Dumnezeu care este Suveran a îngăduit starea aceasta (v. 5 – Da Domnul o făcuse stearpă).
- Nu orice problemă există în viaţa ta ca să te ţină rob, să te trântească la pământ.  Dacă accepţi problemele fără să faci nimic cu privire la ele, s-ar putea să nu cunoşti puterea lui Dumnezeu aşa cum este ea şi nici cum lucrează Domnul.
- Unele probleme sunt acolo ca să se dovedească ce fel de om eşti, din ce material eşti făcut.
- Ana are o problemă, Dumnezeu este responsabil de problemă, dar Ana nu va sta cu mâinile în sân!  Nu va accepta situaţia!  Starea ei nu era normală, era o abatere de la ceea ce a hotărât Dumnezeu iniţial, şi Ana va veni cu problema la singurul care o poate rezolva, la Dumnezeu.

2. Oamenii mari ai lui Dumnezeu nu sunt lipsiţi de probleme. Câteodată problemele vin ca şi la Ana, însoţite de insulte, de batjocuri.
- Câteodată poţi face tu ceva în domeniul fizic.  Poate este un handicap fizic…  O fetiţă căreia îi vom zice Maria, a fost operată la 6 luni pentru o infecţie la plămâni… coastele s-au lipit rău şi a rămas strâmbă de spate…  Era ruşinoasă, timidă, neîmpăcată cu sorta ei.  Până a decis să facă ceva cu problema: a început gimnastică medicală, apoi saună, sport, şi spatele s-a îndreptat că nici nu se mai cunoaşte.
- Alteori trebuie o intervenţie divină.
- Şi alteori trebuie să admiţi că aşa trebuie să fie şi să te împaci cu soarta.
- Dar în nici un caz, problema ce o ai nu trebuie să devină o scuză, un motiv ca să nu-ţi atingi potenţialul!

3. Ana vine la Domnul cu problema: ea ştie că naşterea o dă Domnul şi copiii sunt un dar de la El.
- Rugăciunea ei este insistentă (v. 12)
- Rugăciunea ei este cu lacrimi (v. 10)
- Rugăciunea era însoţită de o promisiune (v. 11)
- Rugăciunea a fost cu credinţă şi Ana a plecat liniştită (v. 18)

4. Promisiunea Anei. Dacă Domnul îi va da un băiat, Ana îl va da înapoi Domnului!  Ana cerea ceva, dar nu pentru ea, ci pentru Domnul!  Părinţilor lui Samson li s-a cerut să-l crească pe băiat ca pentru Domnul, dar Ana se oferea să-L dea Domnului fără ca Samuel să fie cerut.  Alături de Moise, Samuel a fost cel mare „prooroc” al lui Israel!  A trăit o viaţă ireproşabilă

5. Împlinirea promisiunii
- Ana aduce copilul la Eli.  Îmi imaginez călătoria în care îl va lăsa pe Samuel la templu.  Când este uşoară împlinirea unei promisiuni?  Mai ales, ca aceasta?

6. Cântarea de laudă
- Mulţumirea merge mână-în-mână cu împlinirea promisiunii.  Cine a adus jertfa supremă, nu mai are nici o problemă cu lăudarea Domnului!

7. După sacrificiu
- Vizite anuale la templu, pentru a-l vedea pe Samuel şi pentru a-i duce haine şi mâncare.   Ana şi-a împlinit promisiunea, dar a continuat s-o îmbunătăţească an de an după puterile ei.
- A ne preda Domnului copiii înseamnă să-i creştem pentru Domnul!
- Emoţia Anei: oare o va recunoaşte Samuel?  Oare el o va recunoaşte?  Îşi va aminti de ea?

Tags: femei cucernice, mame exemplare, p?rin?i, Samuel