PREDICI

1 Ioan 2:12-14

- Urcând la 10 etaje fără probleme, chiar dacă eram gras… Acum nu de mult am fost în ţară şi mă opream la fiecare 3 etaje să-mi trag un pic sufletul
- Îmbătrânim: petrecem din ce în ce mai mult timp în faţă oglinzii, pentru a acoeri urmele trecerii timpului…
** Unul dintre semnele după care ştim că îmbătrânim este că începem să povestim mereu aceleaşi  lucruri şi avem amintiri din armată.  Ca păstorul care a venit nou la o biserică şi a predicat 10 predici despre botez.  Comitetul i-a cerut să predice despre altceva, el a fost de acord, a cerut un text, i s-a dat Gen 1:2 (pământul era acoperit de ape) după care a început: textul nostru ne avorbeşte despre apă… ceea ce-mi aminteşte despre necesitatea de a ne boteza în apă!

- Are cineva predilecţie pentru a demonta lucruri? Pentru a vedea cum funcţionează ele în spatele a ceea ce se vede?  ** Pixul cu 3 culori al tatei.  Soţia zice că nu este lucru care să-l aduc acasă şi să nu-l desfac să văd ce-i înăuntru.

COPILĂRIA.

- Cea mai faină vârstă.  Copiii fac lucruri drăgălaşe, şi chiar şi când fac prostii, îi scuzăm spunând, „lasă-l că-i numai un copil!”
- Aşa este şi pe plan spiritual: ne naştem în Familia Domnului ca nişte copii.  Copiii spirituali sunt simpatici: ** Un bărbat care s-a întors la Domnul de curând, se ruga: Isuse, aici este Jim… aseară ne-am cunoscut de prima dată, nu ştiu dacă-ţi aminteşti de mine, am stat acolo în rândul din spate…
- Când vine timpul ca să observi progres în calea copiilor (să înceapă să umble, să vorbească, să aibă înţelegere) şi acesta nu se întâmplă, inima părinţilor se umple de îngrijorare şi de spaimă: oare ce-o fi cu copilul meu de nu se comportă „normal?”  Poţi avea sănătate, avere, job bun, prieteni deosebiţi,… dacă copilul tău nu se mai dezvoltă normal, toată lumea ta a implodat şi te simţi tu însuţi nenorocit.
- Cum se bucură Dumnezeu când în familia Sa se naşte un copil nou!  Biblia spune că e bucurie în ceruri când se pocăieşte cineva: Luke 15:10  Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”  Fără să creez o imagine ireverenţioasă despre Dumnezeu, aş vrea să spun că Dumnezeu „sare de bucurie!”.  Când ne naştem, nu primim doar „mântuirea” ci tot ce are Domnul este la dispoziţia noastră, ca noi să putem să ne maturizăm.
- Îndrăznesc să spun că bisericile noastre sunt confruntate cu tragedia de a fi pline de o mulţime de copii spirituali care nu au mai crescut.  Aceştia nu au folosit resursele Tatălui pentru a se dezvolta.  Nu s-au hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu au avut părtăşie cu Tatăl prin rugăciune, nu şi-au antrenat picioarele umblând prin credinţă, nu şi-au oţelit mâinile ridicând poverile altora, n-au învăţat să vorbească cuvintele lui Dumnezeu vorbind cu psalmi şi cu cântări de laudă, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
- Când a venit un urs sau un leu împotriva lor, în loc să-l confrunte în Numele Domnului, ei au fugit neputincioşi şi s-au ascuns în chestii lumeşti!
- Isus a dat ca exemplu un copil: Marcu 10:15  Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”  Ce a văzut Isus într-un copil de l-a dat ca exemplu?  Sunt cel puţin trei lucruri demne de preţuit la un copil:
- Sinceritatea – un copil spune totul fără să ascundă ceea ce este neplăcut..
- Credulitatea – „ia cheile şi du-te de-mi adă maşina” – el crede tot ce-i promiţi.  De aceea când am fost „copii” Dumnezeu asculta orice rugăciune ascultată.  Eram plini de credinţă.  Ca un copil care scânceşte şi părintele aleargă la el ca să vadă ce are copilul, aşa este Tatăl ceresc.
- Imaginaţia – uită-te la copii care se uită la desene animate, apoi iau păpuşile sau maşinile şi se joacă cu ele…
- Smerenia -

Ioan vorbeşte despre două lucruri:
1. Dumnezeu este Tată. Copilul ştie că acum are un tată.  Şi adesea, copiii percep calitatea de părinte a tatălui prin lucrurile pe care le dau părinţii copiilor.
- Copilul nu are nici o grijă: tata se îngrijeşte, tata dă haine, acoperiş deasupra capului, bani de şcoală, mâncare pe masă.  Copilul percepe tatăl prin lucrurile primite.
- Spiritual, Dumnezeu ne dă „lucruri” şi noi îl percepem pe Dumnezeuşi-l iubim prin ceea ce primim.  Vei auzi adesea povestiri despre cum a ascultat Dumnezeu rugăciunea de a ne da un loc de parcare chiar în faţa magazinului!
2. Problema păcatului. Păcatul încă prezintă o problemă pentru noi: aducem cu noi obiceiuri şi înclinaţii care ne urmăresc.
- Ce înseamnă a mărturisi păcatele?  Noi luăm adesea păcatele aşa ca într-un vas şi le aducem la Dumnezeu mărturisindu-le cam aşa: „Doamne, am păcătuit şi te rog să-mi ierţi păcatele”.  Noi folosim cu uşurătate anumite cuvinte: „fraţilor, trebuie să ne pocăim!”  Dar ce înseamnă să mă pocăiesc pentru mine şi ce înseamnă pentru tine?  Pentru că eu mă lupt cu mândria, şi tu te lupţi cu minciuna!?
** O soră a venit la păstor să se mărturisească că are o problemă.. ce problemă? a zis păstorul?  O, mie îmi place să exagerez!  OK, hai să ne rugăm.  Şi sora a început „Doamne, Tu ştii că mie îmi place să exagerez puţin… la care păstorul a întrerupt-o „spune Domnului că-ţi place să minţi!”  Mărturisirea şi pocăinţa înseamnă a identifica păcatul şi a-l trata în mod specific.
- În copilărie descoperim că unele păcate sunt lipite de noi şi ne crează mereu probleme.  Unii vorbesc despre „duhuri familiare” (cum e mama aşa-i şi fata… Avraam minte, Isaac minte şi el identic…).  Nu vedeţi în voi gesturi, înclinaţii a părinţilor voştri?
- Păcatul are rădăcini mult mai adânci decât ne place nouă să zgâriem la suprafaţă când ne mărturisim!  De exemplu, „exagerarea” (minciuna) poate avea ca şi cauză mândria!  Deeaba cer mereu iertare pentru minciună, că eu trebuie să tratez mândria ca să scap de minciună.

- Copilul creştin e conştient cu privire la păcat, păcatul e ceva grav pentru el, este mereu în lupta de mărturisire a păcatului!  Dar ce mai spune Pavel?  1 Cor13:11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Dacă ai spune unuia de 40 de ani „mă ce copilăros eşti!” ce jignire mare ar fi pentru el?
- Cum vorbeşte un copil?  Adesea uşuratic, fără să judece, fără să se gândească.
- Sentimentele copilului nu e dezvoltată.  Ataşamentul său dispare repede în faţa unei noi jucării.  În 24 de ore uită de părinţi şi se ataşează noilor îngrijitori.
- Gândirea copilului nu e dezvoltată.  1 Cor 14:20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.  Copilul se gândeşte la „lucruri„ în timp ce trebuie să se gândească „la lucrurile de sus” cum zice Pavel.
- Cultura şi experienţa limitată a copilului face ca gândirea să-i fie limitată.  Imaginaţia nejustificată (adesea alimentată de istorisiri sau basme sau povestiri) îi domină gândirea.
- Efeseni 4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire…  Pavel vorbeşte aici despre „desăvârşirea sfinţilor!.  Aici textul vorbeşte de nestatornicie.  Toţi copiii au parcă ADD (attenction deficit disorder).  El nu se concentrează prea mult la un lucru.
- 1 Cor 3:1-3  cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.  V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentru că tot lumeşti Sunteţi. În adevăr, când între voi Sunt zavistii, certuri şi desbinări, nu Sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
- ce fac pruncii?  Nu suferă mâncarea tare, mustrarea, corectarea, pedeapsa.  Copilului îi e frică de bătaie, de durere.  Unul vine la Christos şi aşteptăm de la el să se comporte ca un om mare.  Îl punem imediat după amvon (că e o celebritate!) şi aşteptăm să ne predice!  Apoi îl stricăm!
- Copiii se hrănesc cu lapte, cu ceea ce pot înghiţi uşor.
- Evrei 5:12-13  În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.  Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
- Cele dintâi adevăruri?  Că păcatele ne sunt iertate, că Dumnezeu ne iubeşte, noi suntem în familia lui Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste…  Pavel continuă: pocăinţa, judecata, punerea mâinilor, etc…
- Copii se luptă mereu între ei pentru jucării, pentru afecţiunea părinţilor,
- Când în biserici sunt lupte pentru funcţii, pentru daruri, pentru întâietate…
- Copiii nu deosebesc între lucrători… fug mereu după lucrătorii care-s la modă
- Trebuie să ai de la cine învăţa (** Fr. Aurel Popescu… şi Unţeanu) şi să ai mereu disponibilitatea de a învăţa.
- Pavel.. Apolo,… Petru.., Isus! – semn al copilăriei a te împărţi în cete după lucrători.  Maturii deosebesc că cel ce stă în capul piramidei este Dumnezeu!  Ţineţi-vă de Dumnezeu nu de oameni, că oamenii vin şi plaeacă, dar Dumnezeu rămâne!
- Ioan vorbeşte despre următoarea fază!

Tinereţea.
- Tânărul e tare, puternic!  E plin de avânt, de curaj.  Se uită la pârtia de schi şi zice This is nothing!
- Cum devine tare? Prin Cuvântul lui Dumnezeu.  Dar el nu mai are probleme cu păcatul?  Ps 119:11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!  Ps 119:9  Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
- În tinereţe se formează caracterul, se formează obiceiurile, se disciplinează înclinaţiile, se confirmă alegerile.  Tânărul nu este unul care refuză să lupte şi acceptă înfrângerile.  El are în faţă tot viitorul, nu-i este frică de ziua de mâine şi porneşte cu curaj înainte.
- În tinereţe se formează convingerile.  Un blazat a zis odată: „eu nu îmi mai permit să am convingeri, şi mă mulţumesc să am opinii.  Opinia poate fi susţinută fără prea multe riscuri şi poate fi schimbată fără a plăti un preţ prea mare”.
- Caracteristicile tinereţii?
- Speranţa – îţi permite să ai idealuri, anticipaţie, aspiraţii!  „Mâine” este încă o zi a posibilităţilor!  Tânărul nu neagă că omul trăieşte prin pâine, ci subliniază că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.  El încă mai aşteaptă „ziua Domnului!”.
- Libertatea -
- Curajul – când David a ajus în tabăra lui Israel… Saul ştia că nu te poţi lupta decât cu armătură, fraţii lui David ştiau că nu te poţi lupta cu Goliat (punct).  David nu avea cu sine tarele „experienţei” şi a lui „nu se poate”.  De aceea el a avut curaj!

Tinereţea se ia la piept cu cel rău şi-l pune la pământ.  Tinereţea este tare.  Biruieşte pe diavolul în viaţa personală şi a celorlalţi.  Explorezi posibilităţile rugăciunii până când în spiritul tău se face pace… când te-ai rugat ultima oară o noapte întreagă?  Când te-ai rugat ultima oară pentru un singur individ ore în şir?

Părinţi.
Aţi cunoscut pe Cel ce era de la început!  Tată în Noul Testament.  Un Christos care plânge.  Dar nu o imagine completă despre Dumnezeu doar din Noul Testament.  Imaginea completă despre Dumnezeu este dobândită din întreaga Biblie.  Cunoaşterea lui Dumnezeu de la început.
- Nu-l mai judecăm pe Dumnezeu în funcţie de împrejurări: dacă e bine, Domnul este bun, dacă e rău, Domnul a uitat de tine!
- Ştii că Dumnezeu este acolo, că ascultă rugăciunea chiar dacă nu „simte” nimic.
- Credinţa nu scoate mereu sabia gata să lovească, ci ştie să aştepte.  Eda se uită mereu la promisiunile lui Dumnezeu.
- Dragostea este matură.
- Părinţii au copii!  Au reponsabilităţi.  Au statornicie.  Au înţelepciune.
- În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin naştere: creştinii nasc creştini (Gal 4:19  Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi! 1 Cor  4:15  Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie).