In Biblie avem predici-model.   Predica lui Iona care a fost trimis la Ninive este scurtă, dar cu un rezultat mare.  Predica lui Petru în ziua Cincizecimii este plină de putere.  Predica lui Pavel pe Areopag, în faţa filozofilor atenieni este plină de înţelepciune (Fapte 17:22-31).
Dar Biblia ne învaţă nu numai cum trebuie să predicăm ci şi cum trebuie să ascultăm.  Peste Israel au venit o mulţime de nenorociri deoarece nu au ascultat mesajele lui Dumnezeu.
Isaia 28:9-10, ei se plângeau că este prea multă învăţătură.  Plângerea aceasta este frecvantă şi prin adunările zilelor noastre.  Oamenii preferă cântări, programe artistice, părtăşie de tipul cluburilor pe vârste, preocupări, comune.
Ieremia 7:8-14, exista ascultare fără să se facă cele ce au fost învăţaţi.  {i din acestea avem în zilele noastre.  Vine marele predicator “X” şi mergem cu toţii să-l auzim, dar de făcut nu facem nimic, deoarece nu avem timp că mâine vine “Y” şi mergem cu toţii să-l auzim şi pe el.  Bisericile noastre sunt pline de “auzitori” în loc de “ascultători”; ascultarea presupune punerea în practică a ceea ce auzim.
Zaharia 7:8-14, nepăsare faţă de cuvânt (în special versetul 11).  Să tot vorbească Dumnezeu că nouă şi aşa nu ne pasă.  Ne împietrim inima şi ne astupăm urechile…
Maleahi 2:1,2, neslăvirea lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său.  Alergarea la oameni şi la cuvântul lor.  Ne legăm de oameni în loc să ne legăm de Dumnezeu.  {i apoi când unul dintre oamenii în care ne-am pus încrederea cade, sau se duce undeva, ne prăbuşim şi noi.

Domnul Isus Cristos ne spune să “luăm seama la CE auzim” (Marcu 4:24).  Nu este totuna ce mănânci.  Evanghelia  pe care o asculţi trebuie să fie de origine divină.  Nu avem nevoie de învăţături de origine omenească, nici de oameni treimişi de propria lor voinţă: avem nevoie de oameni ai lui Dumnezeu care să fie trimişi de Domnul şi care să aibă mesajul Domnului.
De asemenea, Domnul Isus a spus să “luăm seama la FELUL CUM ascultăm” (Luca 8:18).  Pe învăţătorul Legii Isus l-a întrebat două întrebări fundamentale oricărui urmăş al lui Isus: CE este scris în Lege, şi CUM citeşti în ea (Luca 10:25,26).
Astfel, din Biblie poţi citi numai ce-ţi place.  Iţi plac numai promisiunile Domnului că ele te înalţă şi te fac să te simţi bine.  Poruncile lui nu te interesează; poate crezi că ele sunt numai pentru misionari şi păstori.  Apoi poate că citeşti Cuvântul pe sărite.  Sau poate îl citeşti cu indiferenţă.   Sau îl citeşti să vezi ce se cere de la alţii.    Unii îl citesc numai ca să poată să ştie ce să predice altora.  Ei nu-şi citesc şi lor.
Celor 7 biserici din Apocalipsa, Domnul le spune în repetate rânduri că “cine are urechi de auzit să asculte” (2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22).
Atitudinea ascultării este importantă.    Se spune că undeva la o şcoală directorul a repartizat trei clase de câte 30 de elevi fiecare la trei profesori.  Primului i s-a spus că clasa lui a fost selecţionată special şi conţine numai elevi superinteligenţi şi foarte dotaţi.  Celui de-al doilea i s-a spus că clasa lui este o clasă cu elevi obişnuiţi, de inteligenţă medie.  Celui de-al treilea i s-a spus că în clasa lui sunt numai elevi foarte slabi.  Acum, trebuie să înţelegem că elevii celor trei clase nu au fost selecţionaţi în nici un fel, ci erau clase cu elevi obişnuiţi.
La sfârşitul anului şcolar, 90% din elevii primei clase aveau medii de peste 9; 50% din elevii clasei a doua aveau medii peste 9, şi abia 10% din elevii clasei a treia aveau medii peste 9.  De fapt, 40% din elevii ultimei clase au rămas corigenţi.  Ce a produs diferenţa?  Atitudinea  profesorilor faţă de elevi.  Atitudinea noastră este deci importantă.

Să ne uităm acum împreună la modelul ascultătorilor pe care ni l-a lăsat Dumnezeu în textul citat mai sus.  Ei ascultau

1. Cu hotărâre: acum dar. Corneliu era un om bun dar căruia îi lipsea încă ceva.  Petru urma să îi spună ceea ce îi mai trebuie.  Cei mai mulţi dintre creştini sunt atât de plini de ei înşişi şi atât de fascinaţi de ceea ce au încât nu îi mai interesează ce le lipseşte.  Corneliu a fost din altfel de material.  Pentru el există mai mult şi mai bine.  Ceea ce urma era mai bine şi mai bun decât ceea ce a fost în trecut.  De aceea  Corneliu este hotărât să vadă ce are Petru de spus atât de important încât a fost nevoie ca un înger al Domnului să vină la el în vedenie.  Milosteniile sale au fost bune; religiozitatea sa era de invidiat.  Rugăciunile sale ne-ar lăsa de ruşine şi pe noi.  Dacă toate acestea erau aşa de bune, dar Dumnezeu avea ceva şi mai bun, Corneliu este absolut hotărât să schimbe ceea ce este bun cu ceea ce este mai bun.
Momentul venirii lui Petru la el în casă este unic;  Corneliu ar vrea să spună: “Acum ori niciodată”.

2. Ei ascultă cu punctualitate: toţi suntem aici. Punctualitatea lor ne face de ruşine adesea.  Noi venim când putem şi nici nu ne pasă dacă întârziem.  Corneliu i-a adunat pe toţi cei din raza lui de influenţă din timp (10:24).  Nimeni nu intra târziu, să deranjeze predica sau rugăciunea.  Nota adunărilor noastre este dată de obicei la început.  Nu ne caracterizează aceea anticipare de care vorbeşte David în Psalmul 122:1.

3. Ei ascultau cu unitate: toţi… să ascultăm. Ei nu erau toţi la un loc doar cu prezenţa trupurilor lor.  Ei erau acolo cu toate inimile lor deschise.  Nu a venit nimeni cu un alt interes la adunare.  Nu a venit să-şi vândă marfa, nu a venit să mai vadă cine ce şi-a mai cumpărat, care cât s-a mai îngrăşat, nici să bârfească pe cutare.  Ei toţi, au venit să asculte.

4. Ei ascultau cu devotament: înaintea lui Dumnezeu. In faţa Domnului nu poţi să vii cum crezi tu de cuviinţă.  Lui Moise i s-a cerut umilinţă în prezenţa Domnului (Ex 3:5,6,11).  Domnul Isus a spus că avem nevoie şi de sinceritate (Luca 8:17, 18a).  Noi trebuie să venim cu inimile deschise şi lăsate la îndemâna lui Dumnezeu ca să vadă ce este în ele şi să opereze schimbările necesare pentru a fi asemănători Lui.

5. Ei ascultau cu atenţie: să ascultăm. Nu doar să auzim.  Nu să vedem numai ce se întâmplă.  Nu ca spectatori numai.  Nu, ci ca participanţi activi.  Nu venim să fim distraţi.  Nu venim să fim satisfăcuţi intelectual.  Nu să ne umplem capul cu informaţii noi.  Nu, ci vrem să ascultăm ca apoi să plecăm de aici să ştim ce trebuie să facem.  Ascultarea este legată de practică.

6. Ei ascultau cu credincioşie: tot ce ţi-a poruncit Domnul. Nu numai ce ne place.  Nu numai ce ne convine.  Nu numai ce considerăm relevant secolului şi culturii noastre.

7. Ei ascultau cu credinţa că ceea ce auzeau era mesajul Domnului pentru ei: ce ţi-a poruncit Domnul. Nu erau prejudecăţi rasiale, deşi în cazul de faţă erau nişte păgâni care ascultau mesajul transmis printr-un evreu.  Fără prejudecăţi că locul predicării nu era un templu ci o casă oarecare.
Nu credea nimeni că ceea ce li se spunea era datorat faptului că cineva i-a spus ceva lui Petru şi de aceea vorbea el astfel…  Ei credeau că Domnul vorbeşte prin Petru.

CONCLUZIE:

Cu astfel de ascultători,

1. Mîntuitorul este onorat; El poate să mântuiască liber.
2. Predicatorul este încurajat; el va mai intra şi altă dată în casa păgînilor că şi ei sunt chemaţi la mântuire.
3. Evanghelia este predicată.  Predicatorul nu trebuie să-şi ajusteze şi să taie din mesaj că ascultătorii ăştia se vor supăra…
4. Duhul Sfînt nu este împiedicat să lucreze; El va umple de putere pe cei prezenţi.
5. Biserica va creşte.
6. Credincioşii se întăresc şi sunt transformaţi din bine în mai bine.

Păcatul a perturbat în aşa mare măsură lumea încât ceea ce ar trebui să fie o binecuvântare devine un rău adesea:
apa, care udă şi satură setea, poate deveni potop;
focul, care încălzeşte şi pregăteşte mâncarea poate deveni incendiu.

Somnul, care este un remediu pentru oboseală, şi care descrie pe cei ce ‘au adormit în Cristos’, devine astfel ceva de ce ar trebui să ne ferim.

De ce să nu dormim?

1. Cei ce dorm nu ştiu. Se poate întâmpla în jurul lor orice, ei nu ştiu.  Această ignoranţă spirituală este şi mai gravă decât orice.
2. Cei ce dorm sunt insensibili. Hoţul poate fi în casă pentru a fura, dar lor nu le pasă.  Ei sunt din punct de vedere spiritual pe pragul iadului dar nu le pasă.
3. Cei ce dorm sunt fără apărare. ** Saul, dormind de două ori în apropierea lui David.  Ei nu se pot apăra de ispite şi de oferetele păcatului.
4. Cei ce dorm sunt inactivi.

Care este remediul la această stare?  TREZIŢI-VĂ!

DE CE?

1. Pentru că sunteţi fii ai luminii (5:5).
2. Pentru că nu mai suntem în întuneric (5:4).
3. Pentru că ştiţi că vine Domnul ca un hoţ (5:2).
4. Penrtu că suntem în război: (5:8) ne spune să ne îmbrăcăm cu platoşa neprihănirii.
5. Pentru că tu deţii ‘medicamentul’ care va vindeca boala celor din jurul tău.
6. Pentru că tu eşti cârmaciul vasului şi cunoşti direcţia în viaţă.

- Urcând la 10 etaje fără probleme, chiar dacă eram gras… Acum nu de mult am fost în ţară şi mă opream la fiecare 3 etaje să-mi trag un pic sufletul
- Îmbătrânim: petrecem din ce în ce mai mult timp în faţă oglinzii, pentru a acoeri urmele trecerii timpului…
** Unul dintre semnele după care ştim că îmbătrânim este că începem să povestim mereu aceleaşi  lucruri şi avem amintiri din armată.  Ca păstorul care a venit nou la o biserică şi a predicat 10 predici despre botez.  Comitetul i-a cerut să predice despre altceva, el a fost de acord, a cerut un text, i s-a dat Gen 1:2 (pământul era acoperit de ape) după care a început: textul nostru ne avorbeşte despre apă… ceea ce-mi aminteşte despre necesitatea de a ne boteza în apă!

- Are cineva predilecţie pentru a demonta lucruri? Pentru a vedea cum funcţionează ele în spatele a ceea ce se vede?  ** Pixul cu 3 culori al tatei.  Soţia zice că nu este lucru care să-l aduc acasă şi să nu-l desfac să văd ce-i înăuntru.

COPILĂRIA.

- Cea mai faină vârstă.  Copiii fac lucruri drăgălaşe, şi chiar şi când fac prostii, îi scuzăm spunând, „lasă-l că-i numai un copil!”
- Aşa este şi pe plan spiritual: ne naştem în Familia Domnului ca nişte copii.  Copiii spirituali sunt simpatici: ** Un bărbat care s-a întors la Domnul de curând, se ruga: Isuse, aici este Jim… aseară ne-am cunoscut de prima dată, nu ştiu dacă-ţi aminteşti de mine, am stat acolo în rândul din spate…
- Când vine timpul ca să observi progres în calea copiilor (să înceapă să umble, să vorbească, să aibă înţelegere) şi acesta nu se întâmplă, inima părinţilor se umple de îngrijorare şi de spaimă: oare ce-o fi cu copilul meu de nu se comportă „normal?”  Poţi avea sănătate, avere, job bun, prieteni deosebiţi,… dacă copilul tău nu se mai dezvoltă normal, toată lumea ta a implodat şi te simţi tu însuţi nenorocit.
- Cum se bucură Dumnezeu când în familia Sa se naşte un copil nou!  Biblia spune că e bucurie în ceruri când se pocăieşte cineva: Luke 15:10  Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”  Fără să creez o imagine ireverenţioasă despre Dumnezeu, aş vrea să spun că Dumnezeu „sare de bucurie!”.  Când ne naştem, nu primim doar „mântuirea” ci tot ce are Domnul este la dispoziţia noastră, ca noi să putem să ne maturizăm.
- Îndrăznesc să spun că bisericile noastre sunt confruntate cu tragedia de a fi pline de o mulţime de copii spirituali care nu au mai crescut.  Aceştia nu au folosit resursele Tatălui pentru a se dezvolta.  Nu s-au hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu au avut părtăşie cu Tatăl prin rugăciune, nu şi-au antrenat picioarele umblând prin credinţă, nu şi-au oţelit mâinile ridicând poverile altora, n-au învăţat să vorbească cuvintele lui Dumnezeu vorbind cu psalmi şi cu cântări de laudă, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
- Când a venit un urs sau un leu împotriva lor, în loc să-l confrunte în Numele Domnului, ei au fugit neputincioşi şi s-au ascuns în chestii lumeşti!
- Isus a dat ca exemplu un copil: Marcu 10:15  Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”  Ce a văzut Isus într-un copil de l-a dat ca exemplu?  Sunt cel puţin trei lucruri demne de preţuit la un copil:
- Sinceritatea – un copil spune totul fără să ascundă ceea ce este neplăcut..
- Credulitatea – „ia cheile şi du-te de-mi adă maşina” – el crede tot ce-i promiţi.  De aceea când am fost „copii” Dumnezeu asculta orice rugăciune ascultată.  Eram plini de credinţă.  Ca un copil care scânceşte şi părintele aleargă la el ca să vadă ce are copilul, aşa este Tatăl ceresc.
- Imaginaţia – uită-te la copii care se uită la desene animate, apoi iau păpuşile sau maşinile şi se joacă cu ele…
- Smerenia -

Ioan vorbeşte despre două lucruri:
1. Dumnezeu este Tată. Copilul ştie că acum are un tată.  Şi adesea, copiii percep calitatea de părinte a tatălui prin lucrurile pe care le dau părinţii copiilor.
- Copilul nu are nici o grijă: tata se îngrijeşte, tata dă haine, acoperiş deasupra capului, bani de şcoală, mâncare pe masă.  Copilul percepe tatăl prin lucrurile primite.
- Spiritual, Dumnezeu ne dă „lucruri” şi noi îl percepem pe Dumnezeuşi-l iubim prin ceea ce primim.  Vei auzi adesea povestiri despre cum a ascultat Dumnezeu rugăciunea de a ne da un loc de parcare chiar în faţa magazinului!
2. Problema păcatului. Păcatul încă prezintă o problemă pentru noi: aducem cu noi obiceiuri şi înclinaţii care ne urmăresc.
- Ce înseamnă a mărturisi păcatele?  Noi luăm adesea păcatele aşa ca într-un vas şi le aducem la Dumnezeu mărturisindu-le cam aşa: „Doamne, am păcătuit şi te rog să-mi ierţi păcatele”.  Noi folosim cu uşurătate anumite cuvinte: „fraţilor, trebuie să ne pocăim!”  Dar ce înseamnă să mă pocăiesc pentru mine şi ce înseamnă pentru tine?  Pentru că eu mă lupt cu mândria, şi tu te lupţi cu minciuna!?
** O soră a venit la păstor să se mărturisească că are o problemă.. ce problemă? a zis păstorul?  O, mie îmi place să exagerez!  OK, hai să ne rugăm.  Şi sora a început „Doamne, Tu ştii că mie îmi place să exagerez puţin… la care păstorul a întrerupt-o „spune Domnului că-ţi place să minţi!”  Mărturisirea şi pocăinţa înseamnă a identifica păcatul şi a-l trata în mod specific.
- În copilărie descoperim că unele păcate sunt lipite de noi şi ne crează mereu probleme.  Unii vorbesc despre „duhuri familiare” (cum e mama aşa-i şi fata… Avraam minte, Isaac minte şi el identic…).  Nu vedeţi în voi gesturi, înclinaţii a părinţilor voştri?
- Păcatul are rădăcini mult mai adânci decât ne place nouă să zgâriem la suprafaţă când ne mărturisim!  De exemplu, „exagerarea” (minciuna) poate avea ca şi cauză mândria!  Deeaba cer mereu iertare pentru minciună, că eu trebuie să tratez mândria ca să scap de minciună.

- Copilul creştin e conştient cu privire la păcat, păcatul e ceva grav pentru el, este mereu în lupta de mărturisire a păcatului!  Dar ce mai spune Pavel?  1 Cor13:11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Dacă ai spune unuia de 40 de ani „mă ce copilăros eşti!” ce jignire mare ar fi pentru el?
- Cum vorbeşte un copil?  Adesea uşuratic, fără să judece, fără să se gândească.
- Sentimentele copilului nu e dezvoltată.  Ataşamentul său dispare repede în faţa unei noi jucării.  În 24 de ore uită de părinţi şi se ataşează noilor îngrijitori.
- Gândirea copilului nu e dezvoltată.  1 Cor 14:20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.  Copilul se gândeşte la „lucruri„ în timp ce trebuie să se gândească „la lucrurile de sus” cum zice Pavel.
- Cultura şi experienţa limitată a copilului face ca gândirea să-i fie limitată.  Imaginaţia nejustificată (adesea alimentată de istorisiri sau basme sau povestiri) îi domină gândirea.
- Efeseni 4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire…  Pavel vorbeşte aici despre „desăvârşirea sfinţilor!.  Aici textul vorbeşte de nestatornicie.  Toţi copiii au parcă ADD (attenction deficit disorder).  El nu se concentrează prea mult la un lucru.
- 1 Cor 3:1-3  cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.  V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, Pentru că tot lumeşti Sunteţi. În adevăr, când între voi Sunt zavistii, certuri şi desbinări, nu Sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
- ce fac pruncii?  Nu suferă mâncarea tare, mustrarea, corectarea, pedeapsa.  Copilului îi e frică de bătaie, de durere.  Unul vine la Christos şi aşteptăm de la el să se comporte ca un om mare.  Îl punem imediat după amvon (că e o celebritate!) şi aşteptăm să ne predice!  Apoi îl stricăm!
- Copiii se hrănesc cu lapte, cu ceea ce pot înghiţi uşor.
- Evrei 5:12-13  În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.  Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
- Cele dintâi adevăruri?  Că păcatele ne sunt iertate, că Dumnezeu ne iubeşte, noi suntem în familia lui Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste…  Pavel continuă: pocăinţa, judecata, punerea mâinilor, etc…
- Copii se luptă mereu între ei pentru jucării, pentru afecţiunea părinţilor,
- Când în biserici sunt lupte pentru funcţii, pentru daruri, pentru întâietate…
- Copiii nu deosebesc între lucrători… fug mereu după lucrătorii care-s la modă
- Trebuie să ai de la cine învăţa (** Fr. Aurel Popescu… şi Unţeanu) şi să ai mereu disponibilitatea de a învăţa.
- Pavel.. Apolo,… Petru.., Isus! – semn al copilăriei a te împărţi în cete după lucrători.  Maturii deosebesc că cel ce stă în capul piramidei este Dumnezeu!  Ţineţi-vă de Dumnezeu nu de oameni, că oamenii vin şi plaeacă, dar Dumnezeu rămâne!
- Ioan vorbeşte despre următoarea fază!

Tinereţea.
- Tânărul e tare, puternic!  E plin de avânt, de curaj.  Se uită la pârtia de schi şi zice This is nothing!
- Cum devine tare? Prin Cuvântul lui Dumnezeu.  Dar el nu mai are probleme cu păcatul?  Ps 119:11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!  Ps 119:9  Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
- În tinereţe se formează caracterul, se formează obiceiurile, se disciplinează înclinaţiile, se confirmă alegerile.  Tânărul nu este unul care refuză să lupte şi acceptă înfrângerile.  El are în faţă tot viitorul, nu-i este frică de ziua de mâine şi porneşte cu curaj înainte.
- În tinereţe se formează convingerile.  Un blazat a zis odată: „eu nu îmi mai permit să am convingeri, şi mă mulţumesc să am opinii.  Opinia poate fi susţinută fără prea multe riscuri şi poate fi schimbată fără a plăti un preţ prea mare”.
- Caracteristicile tinereţii?
- Speranţa – îţi permite să ai idealuri, anticipaţie, aspiraţii!  „Mâine” este încă o zi a posibilităţilor!  Tânărul nu neagă că omul trăieşte prin pâine, ci subliniază că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.  El încă mai aşteaptă „ziua Domnului!”.
- Libertatea -
- Curajul – când David a ajus în tabăra lui Israel… Saul ştia că nu te poţi lupta decât cu armătură, fraţii lui David ştiau că nu te poţi lupta cu Goliat (punct).  David nu avea cu sine tarele „experienţei” şi a lui „nu se poate”.  De aceea el a avut curaj!

Tinereţea se ia la piept cu cel rău şi-l pune la pământ.  Tinereţea este tare.  Biruieşte pe diavolul în viaţa personală şi a celorlalţi.  Explorezi posibilităţile rugăciunii până când în spiritul tău se face pace… când te-ai rugat ultima oară o noapte întreagă?  Când te-ai rugat ultima oară pentru un singur individ ore în şir?

Părinţi.
Aţi cunoscut pe Cel ce era de la început!  Tată în Noul Testament.  Un Christos care plânge.  Dar nu o imagine completă despre Dumnezeu doar din Noul Testament.  Imaginea completă despre Dumnezeu este dobândită din întreaga Biblie.  Cunoaşterea lui Dumnezeu de la început.
- Nu-l mai judecăm pe Dumnezeu în funcţie de împrejurări: dacă e bine, Domnul este bun, dacă e rău, Domnul a uitat de tine!
- Ştii că Dumnezeu este acolo, că ascultă rugăciunea chiar dacă nu „simte” nimic.
- Credinţa nu scoate mereu sabia gata să lovească, ci ştie să aştepte.  Eda se uită mereu la promisiunile lui Dumnezeu.
- Dragostea este matură.
- Părinţii au copii!  Au reponsabilităţi.  Au statornicie.  Au înţelepciune.
- În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin naştere: creştinii nasc creştini (Gal 4:19  Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi! 1 Cor  4:15  Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie).